Your pain, your grief, your sleepless nights
I’d steal them all; I’d take them far away
I’d press ‘till they implode; such pretty lights
I’d throw them in the sky, to guide your way
I’d run, find shelter in some hidden crease
Oh what a horrible mistake I’d made
By kidnapping your fight and hope for peace
Because I was afraid
După lungi lupte, am reuşit să aduc una din poeziile postate precedent la o formă finală. O împart cu voi aici. Consider că această poezie rezultată este mult mai mult decât o simplă prelucrare/reitereare. Această poezie şi-a găsit realul, pictând un întreg capitol din viaţa mea. În mare parte, este un rezumat a tot ceea ce am scris în trecut pe acest blog.
The Run
The questions and the fears of what we may become
The loneliness in numbers, the feelings that stay numb
The pain we hide and seek in masks of where we’re from
Fuel hearts’ eternal gallop, with sound alike a beating drum
The curves of the horizon, such an elusive beast,
With every step gets further, its puzzle can’t be pieced
With alluring promise of dreams long gone and missed
It burns out kindled spirits, making their time its feast.
Un schimb de idei şi perspective compatibile despre viaţă m-au ajutat să formulez ce nu putusem formula de 2 ani. Mă consideram mai optimist decât eram înainte de aceste discuţii, dar exista încă o mare doză de pesimism în vocea mea interioară pe care nici nu o mai sesizam, nişte cicatrici la care nici nu mă gândisem. Citind acum diferenţa din voce, îmi pare incredibil. Mi s-a zdruncinat perspectiva.
Cu toate slăbiciunile datorate unirii perspectivelor despre care vorbeam în post-urile precedente, este minunat ce se poate întâmpla prin comunicare sinceră şi directă. Credeam că îmi găsisem liniştea. Acum înţeleg că liniştea este un drum continuu, nu o destinaţie. Răspunsul de azi poate să nu mai răspundă la aceeaşi întrebare mâine, iar mâine vei avea cu siguranţă întrebări noi de pus.
Şi pe drum, este normal să se nască întrebări care vor tulbura temporar liniştea nou găsită. Acesta este preţul schimbării. Oare e bine? Oare o să fie bine? Oare poate fi perfecţiunea atinsă pentru scopuri practice? Oare putem fi mulţumiţi dacă ştim că va exista mereu o mică diferenţă încă de parcurs? Oare ne vom putem ierta în viitor dacă nu mai facem măcar un pas, oricât de obosiţi am fi?
Este foarte intuitiv şi facil la nivel cerebral, filosofic să spui că totul în viaţă este un drum, că totul se schimbă, că trebuie să-ţi dozezi efortul şi resursele.
Dar în viaţă, ne grăbim să parcurgem drumurile cât mai drept şi repede. Iar când apar dificultăţi, ne uităm peste umăr întrebători, şi uneori chiar ne întoarcem mental să confirmăm că nu am ratat vreun semn. Vrem să înţelegem ce s-a întâmplat, răscolim prin durere să găsim o explicaţie cât de vagă. Ideal ne-ar fi să ne teleportăm şi fizic în acel punct ca să încercăm schimbăm ceva. Groundhog Day
Cât şi cum ne putem ierta ca să nu mai avem o nevoie permanentă să ne uităm peste umăr? Cum altfel am putea vreodată să îmbrăţişăm clipa? Care este echilibrul între viteza de mers şi încrederea în deciziile noastre?
Pace!
It didn’t last forever, our dance inside that star
We could have been together, how come you are so far?
I cherished every moment, the suffering, the scars
I wish I could remember… I wonder where you are
Peace!
Cu mici rescireri, postez aici doua mici tentative de lirism spontan.
Illusion
Trapped inside a bubble, to avoid a possible small dent
The mind is troubled by the void of an old scent
Just be humble, don’t mind the amount of gold spent
To walk with no stumble, don’t follow where the ball went
Apart
Peace!
Cum spuneam și în post-ul trecut(Pastila de realitate), suntem definiți de ceea ce considerăm noi normal, iar această normalitate este în continuă schimbare. Mai mult de atât, propria viziune asupra lumii ne afectează realitatea. Putem numi acest fenoment „confirmation bias”, filtru perceptiv(să zicem prin definiție format din convingeri, valori, etc.), ș.a.m.d.,, dar nu este atât de important numele, important este că el, fenomenul, există, și el ne alterează realitatea. Ceea ce numim noi identitate este de fapt superficialitatea fiecăruia dintre noi de a vedea ceea ce vrem pentru că vrem să vedem, și de a refuza să vedem ceea ce ne calcă pe principii. Sunt două lucruri pe care le poți face cu o identitate. Unul este să o replici , iar celălalt este să o faci pierdută. FIecare dintre noi își alege o cale, mai mult sau mai puțin la mijloc(balanța este destul de fragilă, depinzând în mare parte de context). Orice ai alege, nemulțumirile personale te fac mai mult receptor decât emițător. Te vor face să stai într-un loc așa pe bară, sau de a vindeca pe alții. A vindeca de ce si de ce? Ridică ochii! Nemulțumirile proprii Îți alterează la fel de mult filtrul perceptiv propriu, dar și cum ești perceput. Asta tot încearcă n manuale de well-being, leadership, si alte buzz-words să spună. Fii tu! Fii non-conformist ca noi! Tu ești miezul! Fii atent la ce înseamnă „tu” În momentul ăla! Devino-ți în fire!
Filtrul perceptiv colectiv spune că omul este o ființâ socială, care are nevoie de alți oameni. Deci ajungem la sistemul binar (cum spuneam și în Dualitate….), din care se pot deduce prin inducție și cazurile de 1<->n și n<->n,. Înțelegerea se întâmplă în momentul în care doi oameni, cu valori similare (reale sau nu, autentice sau nu, etc.) pot privi lumea printr-un filtru perceptiv „stabilit de comun acord”..Este o idee bună, dar ca orice idee, ea are plusuri și minusuri. Nu poți să te trezești într-o zi și să spui că în acea zi tu vezi lumea altfel(nu așa, cel puțin), și mai mult, să îngheți în timp filtrul comun. Și mai mult de atât, filtrul comun e văzut prin două filtre care sunt similare, nu identice(ca să nu mai vorbim de cine ce înțelege din cum se comportă sau din ce zice celălalt…) Deci, invariabil, la un moment dat, ceea ce vezi prin propriul filtru, dar care nu este în filtrul comun, începe să te apese, începi să cauți oameni care să vadă „între rânduri”, și pici din nou în aceeași capcană. Povara cunoașterii este vina de a ști și a nu face, și de a repeta acest ciclu. A, și încă ceva: și deschiderea absolută este tot un filtru perceptiv.
„Normal”, cel mai de seamă buzz-word. Considerăm normal tot ceea ce ne pătrunde pe nesimțite în subconștient ca fiind normal. Nimic nu e normal, iar daca este, în scurt timp va ieși din normalitate. Normalitatea este formată de fapt din „fad”-uri și buzz-words (din lipsă de traducere, folosesc niște viitoare neologisme). Ne îndopăm cu 2012, ADHD, OCD, terorism, violență, agitarea simțurilor și multe altele. Ne place să credem despre alții că sunt anormali și suntem pregătiți să-i vindecăm. Nu ești atent? Ia pastila albastră! Ești prea atent? Ia pastila roșie! N-ai o mână? Treci pe linia de asamblare! Dacă apar probleme consultă-ți medicul. Eu consideram normal ca medicul să consulte pacientul, nu invers. Vine sfârșitul, fraților!
Vorbeam în postul trecut despre imitație, iar mai de mult vorbeam despre distanța om-om și contribuția tehnologiei la îndobitocirea firii. Am mai rafinat puțin conceptul, cu ajutorul unei benzi desenate de pe http://www.xkcd.com:
Cu toții suntem legați într-un fel sau altul la niște diode, mai ales în cazul subiectelor „neinteresante”. (Pentru cine nu știe, dioda este o componentă electronică prin care curentul circulă unidirecțional.). De aici toate problemele inter-umane (și poate și celelalte). E mai simplu să oferi o pastilă decât să asculți și să înțelegi. Iar pastila nu e pastilă, e orice. Iar noi nu mai suntem oameni, ci roboți fără suflet, pentru că asta ne dorim să fim. Ne dorim pastilele, ne dorim confort, libertate, uitare. Ne dorim să fim „ca-n filme”. Fericiți, nebunatici, frumoși, complecși, sexi, etc. Și toate astea imitând în mare parte scenarii de B/H ollywood. Ne dorim atât de mult încât uităm de noi, lăsându-ne realitatea pentru realitatea altora. Orice. În loc să ne vedem de propriul iepure alb, ne lăsăm duși de nas în toate direcțiile de dorințe implantate. Iar când fericirea nu vine pe tavă, suntem nemulțumiți. De ce oare? Oare chiar ni le dorim?
Pace!
Bine v-am regasit! Nu am mai scris de ceva vreme. De lene, din lipsă de chef și/sau inspirație, de „standarde prea înalte”, toate de altfel scuze extrem de valide (în orice circumstanță). Dându-mi seama de ce nu scriu, scriu acum să-mi sară lenea. În inevitabilul „same shit, different day”, cîteodata uităm exact „de ce” sau „cum” am ajuns unde am ajuns. Realitatea proprie devine treptat un fel de „cultură” personală, și nu mă refer aici la microorganisme (deși există anumite asemănări), o înșiruire de convingeri care ne ghidează în mod inconștient „destinul”. Proverbialul drob de sare stă gata să sară în saramura celui care-l are sub observație. La un moment dat aceste convingeri ajung să ne definească și să ne controleze starea, iar „mica înțelegere” (în toate sensurile posibile) devine lege, la nivel personal/interior. Sunt foarte multe cărți din foarte multe domenii care definesc în diferite feluri cele descrise aici. Nu este vorba de definiții aici. Nimic nou sub soare, și totuși atât de multe.
Revenind la subiectul post-ului, și anume „keeping it real”. Ce înseamnă exact sintagma asta? Ce e real? Pe scurt real e ceea ce vrea omul să vadă/audă/simtă, deci trebuie să fii foarte atent la simțuri, în fiecare moment. Asta pentru că probabilitatea să ți se spună „ești beat” în situațiile importante este foarte redusă, din diferite motive de diferite genuri: bariere în comunicare (la oricare din poli), bariere psihologice interne sau externe, convingeri personale, emoții, motive sociale, etice și multe altele . Toată lumea vrea să-și încânte „eu”-l într-un fel sau altul, toată lumea vrea să fie cântată și încântată, deci pe principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, lumea tace ca să nu strice „armonia”. Asta-i problema cu generalismele „binefăcătoare”, nu pot fi general valabile. De ce ?
Între armonie și haos există o legătură foarte strânsă, aproape circulară, iar armonia în interiorul haosului nu poate fi statică. Deci armonia poate avea o natură definită de haos în sine. Ca-n natură :). Deci pentru o existență cât mai armonioasă, trebuie ca la nivelul tău(natura își va vedea de treaba ei) să fii pregătit pentru schimbare (bineînțeles auto-inițiată). Pentru asta trebuie să observi cât mai mult și să experimentezi pe baza observațiilor. Până aici, destul de abstract și general. Să fii atent, să asculți mai bine, să vezi, să înțelegi. „Secretul” e că dacă „azi” și „aici” nu ești mulțumit, șansele să fii mulțumit „mâine” sau „acolo” sunt mici. Trebuie să înveți să te înțelegi, să înveți să te respecți, să înveți să te iubești. De ce ?
Pentru că „tu” ești „aici”. Oglindă oglinjoară interioară, cine o vede găsește-o comoară! Majoritatea acțiunilor noastre sunt imitații nu numai pentru că au fost făcute de nenumărate ori înainte de a le face noi, dar și pentru că cel mai probabil am observat pe cineva făcând acea acțiune. Tot ceea ce facem este imitație, o oglindire spre exterior a experiențelor noastre trecute, fie că ne dăm seama, fie că nu. Suntem un amestec de arhetipuri, chiar dacă de multe ori nu mai putem identifica sursa. Deci orice acțiune facem are șansa de a fi imitată, are potențialul de a schimba oamenii cu care interacționăm. De aici principiul de oglindă. Suntem influențați și influențăm prin acțiunile efectuate. Deci „eu” este într-un sens o invenție, o convenție. Deci ceea ce faci, nu numai că devii, dar faci ca în jurul tău oamenii să devină în bună măsură ceea ce ești, ceea ce înseamnă că ne putem modela „lumea” prin comportament.
În concluzie, keeping it real înseamnă să fii atent la simțuri, să respecți (tot), să iubești (tot), și să nu uiți să zâmbești.
Keeping it real = Make it real – DIY
Pace!
Dupa lungi batalii de repair install (3 zile) in care XP s-a batut ca Greuceanu, stand 100 de minute reale pe minut Microsoft, am decis in final sa renunt la XP si, cu intarziere ca deobicei sa trec total pe 7. (cu reinstalarile de rigoare). Infrangerea a fost insa mai usor de digerat in momentul in care am avut o revelatie :
Acum intrebarea e alta. Daca am putut rula Solitaire, Minesweeper, si mult mai complexul Pinball. De ce nu si Visual Studio si altele ??? Unde trage oare installer-ul linia ? :))) In fine…. Mai frumos 7 si e mai bun ca Vista =))
Tehnicile business prezentate in acest articol sunt GARANTATE 100%. Daca v-ati gandit vreodata sa porniti o afacere, sau detineti o afacere care nu mai functioneaza asa de bine din cauza crizei… Este mai simplu decat credeti. Stiati ca dezvoltarea pe timp de CRIZA este INTOTDEAUNA MAI IEFTINA ? Dupa invatarea acestor tehnici avansate te vei RUGA SA NU SE MAI TERMINE CRIZA. Invata ACUM cum sa nu mai fii MANIPULAT!
Comanda ACUM cartea „SeCREtul cAPS LOck”. O carte despre MARKETING AGRESIV, scrisa impreuna cu 30 de experti din cadrul celor mai importante companii din FORBES 500.
(Pentru o perioada limitata cartea costa numai 19.99 RON – dupa aceasta perioada cartea va costa 29.99, dar nu se stie pentru cat timp, comanda AZI, maine poate fi prea tarziu. Secretele business dezvaluite in aceasta carte POT CONSTRUI IMPERII DIN NIMIC.)
Un ultim WordPress, la un moment dat 